Festivalul de dans popular „Simfonia dansului de toamnă” – Ediția a II-a
În cadrul Instituției Publice Liceul Teoretic „Liviu Rebreanu”, s-a desfășurat la data de 23 octombrie 2025 cea de-a doua ediție a Festivalului de dans popular „Simfonia dansului de toamnă”, un eveniment dedicat promovării valorilor culturale autentice ale țării noastre, stimulării creativității tinerelor talente, dar și promovării portului tradițional din zona Moldovei, consolidării relațiilor culturale între diferite comunități și instituții de învățământ și stimulării cooperării și schimbului de experiențe între ansambluri și coregrafi.
Festivalul a reunit 20 de colective de dans popular din întreaga țară, care au adus pe scenă energia, frumusețea și autenticitatea dansului popular. Prin mișcare, ritm și culoare, participanții au reușit să transmită emoție și bucurie, celebrând bogăția culturală a toamnei și valorile identității naționale.
Felicitări tuturor participanților și cadrelor didactice implicate pentru entuziasm, dedicare și pentru păstrarea vie a patrimoniului cultural!




















































